FC Argeș a reziliat pe cale amiabilă contractul cu fundașul Iasmin Latovlevici (36 de ani), care a jucat în 40 de partide pentru „vulturii” piteșteni, a anunțat clubul din „Trivale” pe site-ul oficial.
Fotbalistul trecut și pe la FCSB a acceptat compensațiile salariale venite din partea clubului și a reziliat, deși mai avea contract până la finalul sezonului 2022-2023.
Decizia argeșenilor vine în urma gafei decisive făcută de Latovlevici în umilința cu Sepsi, scor 0-5, când a ratat o preluare și l- faultat în careu pe Păun. Încă de atunci s-a simțit o tensiune între jucător și antrenor, Croitoru fiind cel care l-a scos imediat pe fotbalist imediat de pe teren.
Marius Croitoru chiar a anunțat că mai mulți jucători vor pleca de la FC Argeș, deși sunt fotbaliști cu experiență.
„Este normal ca în iarnă să existe o restructurare a lotului. În momentul de faţă, suntem nevoiţi să mergem până în iarnă cu acest lot de jucători. Evaluarea o voi face în atunci şi e clar că vor apărea schimbări”, a declarat Marius Croitoru.
Andrei Prepeliță nu se consideră vinovat pentru campania de achiziții din perioada în care a condus echipa și a făcut mai multe declarații pentru ProSport.
„Eu am avut o înțelegere cu domnul primar în momentul în care am plecat să nu dăm declarații aiurea, nici eu, dar nici el, deoarece am petrecut niște ani împreună și am făcut și niște rezultate. Dar am văzut acum o declarație a lui Daniel Stanciu la Digi în care așa voalat dădea în campania de transferui care s-a făcut.
Deci, eu m-am ocupat și sunt responsabil pentru jucătorii aduși, dar nu mi-a fost ușor să aduc jucători liberi și să se încadreze și în bugetul echipei, plus să fie și buni. M-am încadrat exact în bugetul jucătorilor care au plecat, deoarece asta a fost înțelegerea mea cu domnul primar. Jucătorii despre care spune el sunt jucători precum Straton, Calcan, Bertrand, Njike, Garita, Viana, Jakolins, fotbaliști cu care eu mi-am asumat că mă pot duce în play-off”, a spus Prepeliță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER